Viața și acatistul
Sfântului Cuvios
Ioan Iacob de la Neamț

Carte tipărită cu binecuvântarea
Înaltpreasfințitului
TEOFAN
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Editura DOXOLOGIA
Iași, 2009

© Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Editura DOXOLOGIA, 2009

Viața Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț
(5 august)

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, cunoscut și sub numele Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, care pe atunci făcea parte din comuna Horodiștea, din fostul județ Dorohoi (astăzi comuna Păltiniș, jud. Botoșani). Părinții săi, Maxim și Ecaterina Iacob, țărani simpli, dar foarte credincioși, i-au pus la botez numele Ilie. Însă la puțin timp după naștere mama sa a murit, iar tatăl său, primind ordin de concentrare, a plecat la război, unde își va da viața pentru patrie. Copilul a fost crescut de bunica sa, Maria Iacob, care l-a deprins cu rugăciunea și cu slujbele bisericești. În 1920, Ilie a început școala în satul natal, unde a învățat exemplar și și-a hrănit sufletul cu scrierile cărților sfinte. În 1924, bunica a trecut la cele veșnice, lăsându-l pe Ilie în grija feciorului ei mai mare, Alecu, în familia căruia copilul a continuat să primească educație creștină. Moartea bunicii a lăsat o urmă de neșters în sufletul viitorului ieromonah, dovadă în acest sens fiind poeziile „Dorul bunicii” și „În brațele părintești”. În 1923, tânărul Ilie a luat cu rezultate foarte bune bacalaureatul, la Cozmeni-Cernăuți, fiind apreciat în mod special de profesorii de limba română. Rudele apropiate s-au gândit să-l trimită pe tânărul Ilie la Facultatea de Teologie de la Cernăuți, însă acesta, având o fire profund religioasă și un puternic îndemn interior, a ales calea vieții monahale. Astfel, la 15 august 1933, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la vârsta de 20 ani, Ilie a intrat în Mănăstirea Neamț. Aici a avut ascultare la infirmerie și la biblioteca mănăstirii. Întrucât nu se mulțumea cu eforturile călugărești pe care le făcea, a cerut binecuvântare să meargă la Locurile Sfinte. Însă cererea nu i-a fost îndeplinită, din cauză că nu satisfăcuse stagiul militar. Pentru calitățile sale, starețul mănăstirii l-a trimis pe Ilie la București, să urmeze cursurile Facultății de Medicină. După terminarea studiilor nu se întoarce la Neamț, ci vizitează așezămintele monahale din Oltenia, printre care și Mănăstirea Turnu, unde rămâne până când va fi încorporat. După satisfacerea stagiului militar, s-a întors la Neamț, având aceleași ascultări. Pe 8 aprilie 1936, în Miercurea Sfintelor Patimi, tânărul Ilie a fost tuns în monahism, de către starețul mănăstirii, arhimandritul Valerie Moglan, naș și părinte duhovnicesc fiind ieromonahul Ioachim Spătaru, egumenul Schitului Pocrov-Neamțu. După rânduială, numele i-a fost schimbat în Ioan. Cuviosul Ioan a primit diverse ascultări: intendent de stăreție, bibliotecar și profesor de română la ªcoala monahală, în care se pregăteau frații începători. În toamna anului 1936, împreună cu doi monahi, Claudie Derebreanu și Damaschin Ignat, a plecat spre țara Sfântă, costul călătoriei fiind suportat de Cuviosul Ioan din moștenirea rămasă de la părinți. După ce a vizitat cele mai importante localități biblice de aici, Cuviosul Ioan s-a retras într-o peșteră din pustia Iordanului, unde a rămas doi ani. Apoi, Cuviosul s-a închinoviat în Mănăstirea „Sfântul Sava”, unde mai viețuiau cinci călugări români. Aici, Cuviosul Ioan s-a nevoit opt ani, întrecând pe mulți în ostenelile călugărești cu aspra sa viețuire. A avut ascultările de paracliser, bibliotecar, ajutor de econom, apoi cea de infirmier, fiind foarte apreciat pentru dragostea și mila cu care îi îngrijea pe bolnavi, indiferent de religia sau starea lor socială. A învățat repede limba greacă și a început să cerceteze comorile de teologie din biblioteca mănăstirii. Astfel, ziua se afla la infirmerie, iar noaptea o dedica rugăciunii, citirii și traducerii din scrierile Sfinților Părinți și compunerii de versuri.
Între anii 1939-1940, fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peșteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici l-a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obștescul sfârșit. Obișnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeți și puține fructe, răbdând multe ispite. Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulți călugări din țara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Apoi s-a întors la Mănăstirea „Sfântul Sava” și a continuat aceleași ascultări și nevoințe. În anul 1947 a fost hirotonit diacon, pe 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În același an, Cuviosul Ioan Iacob a fost hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Timp de cinci ani Cuviosul Ioan Iacob a săvârșit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinții Părinți cu învățături pentru călugări și pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească din schit, ostenindu-se pentru primirea pelerinilor din țară, pe care îi spovedea, îi împărtășea și le dădea sfaturi duhovnicești. Noaptea se nevoia singur, neștiut de nimeni, fie în chilie, fie pe valea Iordanului. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie și câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana și Magdalena, care îi erau fiice duhovnicești și se aflau sub ascultarea sa. În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul s-a retras din ascultarea de egumen și, împreună cu ucenicul său Ioanichie, a intrat în obștea Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul” din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat). Din vara anului 1953, fericitul Ioan s-a retras cu ucenicul într-o peșteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiție, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peșteră, se nevoia un monah cipriot, Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său timp de șapte ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neștiute, în cugetări și în doriri duhovnicești, răbdând tot felul de ispite, suferințe, lipsuri, lupte cu diavolii și cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos și slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peșteră, unde se ajungea cu greu, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau prin scrieri și prin ucenicul său. În sărbători mari și în posturi Sfântul Ioan săvârșea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peșterii Sfânta Ana și se împărtășea, împreună cu ucenicul, cu Trupul și Sângele lui Hristos, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei și în clipe de răgaz ieșea în gura peșterii, la lumină, unde scria versuri religioase și traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeți, măsline, smochine, și bea puțină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept pernă. În vara anului 1960 era bolnav, însă suferea cu multă răbdare. Simțindu-și sfârșitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar joi dimineața la orele 5 și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de egumenul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe”, arhimandritul Amfilohie, iar la 8 august 1980, când mormântul său a fost deschis cu intenția ca osemintele să fie mutate în osuarul de obște, potrivit tradiției locale, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că Dumnezeu l-a preamărit și l-a numărat în ceata sfinților, pentru nevoința și sfințenia vieții sale. Pe 15 august 1980, același egumen i-a pregătit o raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a așezat cu mare cinste și l-a dus în procesiune, împreună cu câțiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim și cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând sfintele moaște în Biserica „Sfântul ªtefan” din incintă, unde se află și moaștele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini ca să se închine la moaștele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care toți cei ce se roagă cu credință îl primesc. Cuviosul Ioan Iacob este cinstit de toți ortodocșii, dar mai ales de cei din România, Grecia, Cipru și țara Sfântă. În iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfințenia vieții Cuviosului Ioan Iacob și faptul că cinstitele sale moaște au rămas nestricate, răspândind bună mireasmă, l-a trecut în rândul sfinților, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț”, stabilind ca zi de prăznuire data mutării lui la cele veșnice, 5 august.

Acatistul
Sfantului cuvios
Ioan Iacob de la Neamț *

De este preot, se zice începutul obișnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Iar de este diacon, monah sau mirean, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Apoi: Amin. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori).
Slavă..., si acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. ªi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Si troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Si acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pămân-tului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Si întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Si S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Si a înviat a treia zi, după Scripturi.
Si S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Si iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Si întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților
Si viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., ªi acum..., Aliluia (de trei ori).
Apoi troparul Sfântului
Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, glas 8:
Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci lăsând lumea și patria ta, ai luat Crucea lui Hristos și în valea Iordanului te-ai așezat spre nevoință. Pentru aceasta și cu îngerii acum se bucură, Cuvioase Părinte Ioane, duhul tău. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și, după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Condacele și Icoasele:
Condacul 1
Adunați-vă, toți iubitorii de Hristos din Biserica Lui cea dreptmăritoare, la pomenirea Cuviosului Ioan Românul, care în Sfânta Mănăstire a Neamțului a fost călugărit și în Sfânta Mănăstire Hozeva, din țara Sfântă, de Dumnezeu a fost proslăvit. Cu credință și cu evlavie să-l cinstim și așa să-i cântăm: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!
Icosul 1:
Îngerească viață din copilărie dorind, de la fericita sa bunică credința a învățat și la toată fapta bună s-a deprins, pentru care și noi, smeriții, cu laude îl cinstim așa:
Bucură-te, mlădiță crescută din buciumul Hristos;
Bucură-te, că la vremea cuvenită multora ai fost de folos;
Bucură-te, că la școala din Crăiniceni ai fost dat spre învățătură;
Bucură-te, că și acolo ai avut o purtare bună;
Bucură-te, că de jocurile copilărești și tinerești pururea ai fugit;
Bucură-te, că din copilărie obiceiurile cele bune ai iubit;
Bucură-te, că în sărbători și duminici Sfintele Scripturi le citeai;
Bucură-te, că prin aceasta pe bunica ta o bucurai;
Bucură-te, că prin aceste citiri foarte pe ea o foloseai;
Bucură-te, că fericita ta bunică de mic dreapta credință te-a învățat;
Bucură-te, că ea, auzindu-te citind din sfintele cărți, foarte se bucura;
Bucură-te, că și pe alți creștini cu citirea Sfintelor Scripturi i-ai luminat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!
Condacul al 2-lea:
Sfaturile fericitei tale bunici, care de la vârsta de șase luni te-a crescut și dreapta credință te-a învățat, foarte cu evlavie le-ai primit și după ce ai crescut, aducându-ți aminte cu mare evlavie de sfaturile ei, în sfintele tale rugăciuni o pomeneai și cu mulțumire lui Dumnezeu cântai: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Când aveai zece ani, fericita ta bunică s-a mutat către Dumnezeu și tu ai rămas în grija unchiului tău și, fiindcă ai terminat cu premiu clasele primare, unchiul tău, Alecu Iacob, te-a dat la gimnaziu și apoi la liceu. Iar noi, pentru luminata ta minte, te lăudăm:
Bucură-te, că în școlile ce ai urmat unul dintre cei mai buni ai fost;
Bucură-te, că prin purtarea ta cea bună multora ai fost de folos;
Bucură-te, că în toată vremea vieții tale blând și credincios ai fost;
Bucură-te, că prin calitățile tale multora ai fost de folos;
Bucură-te, că în duminici și sărbători nelipsit de la biserică erai;
Bucură-te, că de distracții și obiceiuri lumești foarte te fereai;
Bucură-te, că prietenie cu cei evlavioși aveai;
Bucură-te, că în inima ta focul dragostei de Hristos pururea îl aveai;
Bucură-te, că în timpul liber cu citirea sfintelor cărți zăboveai;
Bucură-te, că frumusețile naturii foarte le iubeai;
Bucură-te, că de cântecul păsărilor din livezi te mângâiai;
Bucură-te, că, văzând frumusețile naturii, pe Dumnezeu lăudai;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!
Condacul al 3-lea:
După terminarea liceului de la Cernăuți, bun povățuitor pe arhimandritul Eugen Laiu ai câștigat, care starețului Sfintei Mănăstiri Neamțu te-a recomandat, unde cu mare evlavie ai venit și lui Dumnezeu din inimă ai mulțumit, cântând: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Episcopul Nicodim Munteanu, starețul Sfintei Mănăstiri Neamțu, cu toată bunăvoința te-a primit și la ascultarea îngrijirii de bolnavi te-a rânduit. Iar tu cu mare dragoste ascultarea ai primit-o, pentru care și noi, nevrednicii, te lăudăm:
Bucură-te, că ascultarea ta la bolniță multora a fost de folos;
Bucură-te, că bolnavilor le slujeai cu dragostea lui Hristos;
Bucură-te, că acolo la bolniță peste un părinte duhovnicesc ai dat;
Bucură-te, că multe lucruri bune de la el ai învățat;
Bucură-te, că acest părinte duhovnicesc Iov Burlacu se numea;
Bucură-te, că acest părinte duhovnicesc ție de folos ți-a fost;
Bucură-te, că după câteva luni rasoforia ai primit;
Bucură-te, că după aceasta la biblioteca sfintei mănăstiri ai fost rânduit;
Bucură-te, că acolo multe cărți sfinte ai citit;
Bucură-te, că din acea vreme cu arhimandritul Claudiu Derebreanu te-ai întâlnit;
Bucură-te, că, și la bibliotecă fiind, de îngrijirea bolnavilor n-ai uitat;
Bucură-te, că și la pravila Bisericii totdeauna te-ai aflat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!
Condacul al 4-lea:
Când te pregăteai de plecare la Mormântul Domnului ai fost luat în armată, și acolo la îngrijirea bolnavilor ai fost rânduit, pentru care din toata inima lui Dumnezeu ai mulțumit, cântând: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Când ai fost eliberat din armată, te-ai întors la obștea Sfintei Mănăstiri Neamțu, unde ți s-a dat iarăși ascultarea la bibliotecă; pentru care și noi te cinstim:
Bucură-te, fiule al ascultării și următorul lui Hristos;
Bucură-te, că și acolo multora ai fost de folos;
Bucură-te, că la ascultare cu mintea la Hristos priveai;
Bucură-te, că din inimă lui Hristos te rugai;
Bucură-te, că prin ascultare smerenia ai câștigat;
Bucură-te, că prin ascultare și smerenie către desăvârșire ai alergat;
Bucură-te, că și profesor la școala monahală ai fost rânduit;
Bucură-te, că și acolo cu pilda vieții pe toți i-ai folosit;
Bucură-te, că prin faptele tale cele bune mai mult decât prin cuvinte pe elevi i-ai învățat;
Bucură-te, că blândețe, smerenie și dragoste față de elevi aveai;
Bucură-te, că toată fapta bună cu pilda vieții pe toți i-ai învățat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!
Condacul al 5-lea:
În miercurea Sfintelor Patimi chipul îngeresc al călugăriei l-ai primit și numele marelui Prooroc Ioan Botezătorul ți s-a dat și pentru buna rânduială a lui Dumnezeu ai mulțumit și din inimă ai cântat: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Fost-ai vizitat la Sfânta Mănăstire Neamțu de prietenul tău din Crăiniceni, preotul Gheorghe Lazăr, căruia i-ai spus hotărârea ta de a pleca în țara Sfântă pentru toată viața. Pentru această sfântă hotărâre, noi, nevrednicii, te lăudăm:
Bucură-te, că hotărâre sfântă ai luat;
Bucură-te, că de Dumnezeu în țara Sfântă ai fost chemat;
Bucură-te, că Dumnezeu din copilărie te-a ales și te-a chemat;
Bucură-te, că lui Dumnezeu din copilărie și din tinerețe ai urmat;
Bucură-te, că, ajungând la sfintele locuri, cu mare evlavie te-ai închinat;
Bucură-te, că la Mănăstirea Sfântului Sava te-ai închinoviat;
Bucură-te, că acolo mai multe ascultări ai primit;
Bucură-te, că tu cu mare dragoste și sârguință le-ai împlinit;
Bucură-te, că pe bolnavii din sfânta mănăstire cu mare dragoste i-ai îngrijit;
Bucură-te, că paracliser și clopotar ai fost rânduit;
Bucură-te, că foarte puțin noaptea dormeai;
Bucură-te, că masă o dată pe zi, după-amiaza, primeai;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!
Condacul al 6-lea:
În Mănăstirea Sfântului Sava în scurtă vreme limba greacă ai învățat și multe din cărțile Sfinților Părinți ai citit, apoi ca îngrijitor al bolnavilor ai fost rânduit și cu mare dragoste i-ai îngrijit și lui Dumnezeu din toată inima cântai: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Fost-ai în primejdie de moarte, Cuvioase Părinte Ioane, fiind atacat în Valea Cedrilor de niște hoți. Din mila și ajutorul lui Dumnezeu ai scăpat cu viață, pentru care și noi, nevrednicii, mulțumim lui Dumnezeu, Care te-a ocrotit, și zicem așa:
Bucură-te, că îndurarea lui Dumnezeu din primejdie de moarte te-a salvat;
Bucură-te, că de moarte năprasnică ai scăpat;
Bucură-te, că de multe ori și bolnav erai;
Bucură-te, că în toate ajutorul lui Dumnezeu îl cereai;
Bucură-te, că la liniște și la pustie te-ai gândit;
Bucură-te, că luând blagoslovenie de la duhovnicul tău în pustia Tumran te-ai liniștit;
Bucură-te, că de acolo în peștera Calomona ai plecat;
Bucură-te, că acolo pe ucenicul Ioanichie ai dobândit;
Bucură-te, că acolo un an și jumătate ai sihăstrit;
Bucură-te, că în această peșteră Acatistul Maicii Domnului în limba greacă l-ai tradus;
Bucură-te, că bolile pe tine aproape te-au distrus;
Bucură-te, că de acolo în vremea războiului ai plecat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!
Condacul al 7-lea:
Din nou te-ai dus la Mănăstirea Sfântului Sava, fiind iarăși paracliser și îngrijitor de bolnavi, pe care cu mare dragoste și milă i-ai îngrijit și pentru toate mulțumind lui Dumnezeu, din inimă Îi cântai: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Cu înalta binecuvântare a patriarhului Ierusalimului, precum și a patriarhului Nicodim al Bisericii Ortodoxe Române, ai fost hirotonit preot de preasfințitul Victorin Ursache; pentru care și noi, nevrednicii, cu laude te cinstim:
Bucură-te, că numai de ascultare preoția ai primit;
Bucură-te, că după aceea egumen la schitul românesc de la Iordan ai fost rânduit;
Bucură-te, că și acolo multe lipsuri aveai;
Bucură-te, că din mila unui credincios hrană primeai;
Bucură-te, că acolo cinci ani ai stărețit;
Bucură-te, că după aceasta în pustia Hozeva cu ucenicul tău Ioanichie te-ai retras;
Bucură-te, că acolo în peștera Sfânta Ana ai rămas;
Bucură-te, că acolo șapte ani te-ai nevoit;
Bucură-te, că acolo program de scris ți-ai rânduit;
Bucură-te, că acolo multe traduceri în românește din cărțile Sfinților Părinți ai făcut;
Bucură-te, că și în această sfântă peșteră multe nevoințe ai răbdat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!
Condacul al 8-lea:
Trăind în mare sărăcie, căldura soarelui răbdând și umezeala peșterii suferind, toată noaptea în rugăciuni și metanii o petreceai și din inimă, cu lacrimi, lui Dumnezeu cântai: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
O dată pe zi hrană primeai, cu pesmeți și cu smochine te hrăneai, în sărbătorile mari Sfânta Liturghie în peștera Sfintei Ana o săvârșeai și acolo cu Preacuratele Taine te împărtășeai. Pentru care și noi, nevrednicii, cinstind viata ta cea pustnicească, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că o dată pe zi hrană primeai;
Bucură-te, că acolo în peșteră petrecând, cu gândul la cele cerești pururea erai;
Bucură-te, că în peștera ta foarte rar pe cineva primeai;
Bucură-te, că față de dreapta credință mare râvnă aveai;
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine pururea frica de Dumnezeu îi învățai;
Bucură-te, că celor ce veneau la tine din scrierile Sfinților Părinți le citeai;
Bucură-te, că de mila și dragostea Mântuitorului către oameni totdeauna vorbeai;
Bucură-te, că de înfricoșatele Patimi ale Domnului le aminteai;
Bucură-te, că de ceasul morții aminte le aduceai;
Bucură-te, că la citirea Psaltirii zăboveai;
Bucură-te, că citirea dumnezeieștilor Scripturi ca pe o hrană duhovnicească o aveai;
Bucură-te, că în toate faptele bune Sfinților Părinți te asemănai;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!
Condacul al 9-lea:
Voind Preaînduratul și Preamilostivul Dumnezeu să te cheme la Sine, o boală grea ți-a trimis, iar tu, cunoscând că ți-a venit ceasul plecării din această lume, cu Sfintele și Preacuratele Taine te-ai împărtășit și din adâncul inimii tale ai chemat mila lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Auzind de adormirea ta, starețul Sfintei Mănăstiri Hozeva, Preacuviosul Amfilohie, a venit cu câțiva călugări și cele spre înmormântarea ta au rânduit, cântând așa:
Bucură-te, ostașul lui Hristos cel adevărat;
Bucură-te, că lupta cea bună o ai săvârșit;
Bucură-te, că și călătoria ta spre cer acum s-a terminat;
Bucură-te, că de la Dumnezeu cununa biruinței ai luat;
Bucură-te, sluga lui Hristos care bine te-ai nevoit;
Bucură-te, că nevoințele tale acum au luat sfârșit;
Bucură-te, că starețul Amfilohie slujba înmormântării a început;
Bucură-te, că o mare minune s-a făcut;
Bucură-te, că păsărele în cârduri au venit;
Bucură-te, că ele cu glasuri jalnice lângă sicriul tău ciripeau;
Bucură-te, că păsărelele după tine plângeau;
Bucură-te, că în viața ta pe ele le-ai ajutat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!
Condacul al 10-lea:
Trimis-a Preabunul Dumnezeu la înmormântarea ta mare mulțime de păsărele care zburau peste capetele celor ce erau acolo și băteau din aripi deasupra sicriului tău. Aceasta văzându-le, cei adunați acolo au cunoscut minunea și lui Dumnezeu cântau: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Voind Preasfântul Dumnezeu să descopere sfintele tale moaște, un arhimandrit grec din America, fost ucenic al tău, a auzit în vis glasul tău, care de trei ori i-a zis: „Dacă vrei să mă vezi, vino la peștera Sfintei Ana, din pustia Iordanului”. Acela, neștiind că te-ai mutat la Domnul, a venit să se închine la Mormântul Domnului, iar de acolo la peștera Sfintei Ana, unde a rugat pe starețul Amfilohie să-i arate mormântul tău. Luând deci blagoslovenie, au deschis mormântul și, văzând toți buna mireasmă care ieșea din trupul tău, închinându-se, cu mare bucurie au cântat:
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, că Dumnezeu pe tine te-a proslăvit;
Bucură-te, că noi tocmai din America la tine am venit;
Bucură-te, că Dumnezeu spre folosul nostru și al multora te-a proslăvit;
Bucură-te, că de această minune îndată mulți au auzit;
Bucură-te, că douăzeci de ani după moartea ta Dumnezeu întru nestricăciune te-a păzit;
Bucură-te, că bună mireasmă din sfintele tale moaște foarte s-a răspândit;
Bucură-te, că nici hainele tale cu nimic nu s-au schimbat;
Bucură-te, că acest lucru pe toți i-a înspăimântat;
Bucură-te, că mulți cu lacrimi în ochi către tine se rugau;
Bucură-te, că alții cu mare glas pe Dumnezeu lăudau;
Bucură-te, că toți de această minune s-au mirat;
Bucură-te, că și călugării de la Mănăstirea Hozeva s-au înspăimântat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!
Condacul al 11-lea:
Adus-a părintele stareț Amfilohie împreună cu călugării de la Mănăstirea Hozeva sfintele tale moaște de la peștera Sfintei Ana la mănăstirea lor. Pentru această preaslăvita minune au dat slavă Bunului Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Așezat-au sicriul cu sfintele tale moaște lângă sicriul Sfântului Gheorghe Hozevitul, ctitorul acestei mănăstiri. Deschizând apoi sicriul și văzându-te neatins de stricăciune, au simțit o bună mireasmă și cu toții au slăvit pe Dumnezeu, zicând:
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, slava monahilor din Mănăstirea Hozeva;
Bucură-te, că sfintele tale moaște arată desăvârșirea;
Bucură-te, că Dumnezeu cu darul Său sfintele tale moaște le-a împodobit;
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu o minune a secolului nostru a arătat;
Bucură-te, că Dumnezeu pe tine cu nestricăciune te-a încununat;
Bucură-te, mlădiță sfântă din neamul românesc;
Bucură-te, podoaba cinului călugăresc;
Bucură-te, că prin tine cinstirea sfinților iarăși se dovedește;
Bucură-te, că prin tine minunea lui Dumnezeu întru sfinți se adeverește;
Bucură-te, că întru sfinți Dumnezeu prin tine minune a arătat;
Bucură-te, sluga lui Dumnezeu, cu slavă și cu cinste încununat;
Bucură-te, că darul și puterea lui Dumnezeu întru tine s-au arătat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!
Condacul al 12-lea:
Patriarhul Benedict al Ierusalimului, auzind de minunea cu sfintele tale moaște, a trimis o comisie formată din trei mitropoliți la Sfânta Mănăstire Hozeva, pentru a le vedea și a rândui unde să le așeze. Făcându-se toate cu bună cuviință, au dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Învățat-ai, Preacuvioase Părinte Ioane, cât ai fost în viață, pe toți monahii și creștinii care veneau la tine să păstreze cu mare scumpătate dreapta credință întru Hristos, chiar cu prețul vieții, și multe manuscrise ai lăsat de mare folos sufletesc. Pentru care toți cei dreptcredincioși cu mare evlavie te cinstim, zicând:
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care cu viața și cu învățătura pe mulți i-ai luminat;
Bucură-te, a monahilor pildă de urmat;
Bucură-te, că multe suferințe și boli ai răbdat;
Bucură-te, că după douăzeci de ani de la adormirea ta sfințenia vieții tale Dumnezeu a arătat;
Bucură-te, făclie duhovnicească în pământ ascunsă;
Bucură-te, făclie în sfeșnicul Bisericii de Dumnezeu pusă;
Bucură-te, că pe mulți cu cuvântul și cu pilda vieții ai luminat;
Bucură-te, că adevărata credință pe toți i-ai învățat;
Bucură-te, că acum în ceata sfinților petrecere ai aflat;
Bucură-te, al Bisericii Ortodoxe fiu adevărat;
Bucură-te, ostaș duhovnicesc al Marelui Împărat;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care în viața ta marilor cuvioși ai urmat!

Condacul al 13-lea:
O, Preacuvioase Părinte Ioane, care din neamul românesc ai răsărit și în țara Sfântă Dumnezeu te-a proslăvit, numele marilor prooroci Ilie și Ioan Botezătorul în viață le-ai purtat și lor după putință le-ai urmat. Roagă-te pururea pentru noi, nevrednicii, ca să aflăm milă în ziua Judecății de Apoi și împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
După aceea se zice iarăși Icosul 1: Îngerească viață din copilărie dorind..., și Condacul 1: Adunați-vă, toți iubitorii de Hristos...
Apoi se zice această
Rugăciune:
O, Preacuvioase Părinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din fragedă copilărie ai mers pe calea cea sfântă a desăvârșirii și pentru care Preabunul și Preaînduratul Dumnezeu a binevoit să te proslăvești pe pământ și în cer, te rugăm, auzi-ne și pe noi, nevrednicii și păcătoșii, care îndrăznim să venim cu toată evlavia și umilința către tine, ca să te rogi Preabunului Dumnezeu, ca și noua să ne ajute cu milă și cu îndurările Sale și, prin rugăciunile tale, să mergem pe calea cea sfântă a poruncilor Lui și din toată inima să ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila și îndurarea lui Dumnezeu și prin sfintele tale rugăciuni, să avem și noi milă și îndurare în ceasul morții noastre și în ziua Judecății de Apoi. Amin.
Apoi se face otpustul.

La usa milostivirii
Rugaciune catre Maica Domnului
(se cântă pe glasul 5)

Preasfântă Maică și Fecioară,
Nădejdea sufletului meu,
Tu ești a mea mijlocitoare
La Milostivul Dumnezeu.

De n-ar avea la ceruri lumea
Rudenie de pe pământ,
Atunci ar fi pustie viața
Asemenea unui mormânt.

De nu erai Tu, primăvară
A veacului înțelenit,
Ar fi rămas de-a pururi iarna
Și soarele n-ar fi zâmbit.
De n-ai fi revărsat Tu zorii
Peste pământul adormit,
Atuncea umbra cea de moarte
Ar fi rămas fără sfârșit.

Iar astăzi, Preacurată Maică,
Când toți ne-am abătut la rău
De nu te vei ruga fierbinte,
Ne părăsește Fiul Tău.

Trimite semn de pocăință
Poporului nedumerit
Și adă iarăși la credință
Pe sufletul cel rătăcit.

Dezleagă, Preacurată Maică,
Cătușele celor robiți
Și dăruiește-le răbdare
Creștinilor năpăstuiți!
În „brațele părintești”

Rămas de mic orfan pe lume,
Ca un copil al nimănui
Mi-am pus nădejdea mea spre Domnul
Cerând de-a pururi mila Lui.

Bunica, Dumnezeu s-o ierte,
Mi-a semănat de timpuriu
În suflet tainele credinței
Și rodul lor mă ține viu.

O, scumpa mea bătrână sfântă,
Eu tot ce am îți datoresc,
Căci m-ai adus la cunoștința
Părintelui celui ceresc.
„Când tatăl meu, cum zice psalmul,
Și maica mea m-au părăsit”,
Atuncea Domnul cel din ceruri
La sânul milei m-a primit.

Deci suflete al meu smerite,
Înaripează-te mereu,
Prin rugăciune prea fierbinte
Și dragoste spre Dumnezeu.

Privind în inimă cu mintea,
Să cauți tainicul izvor
Din care viața se adapă
Cu darul cel mântuitor.

Urmează calea mântuirii,
Trăind în pace singurel
Și toată grija cea lumească
S-o lepezi astăzi pentru El.
Slove la mormântul meu
- pentru patrioții mei -

Vor trece anii vieții
Și eu mă voi sfârși
Iar în pustia asta
Mai vrednici vor veni.

Văzând aici mormântul,
Mă vor cinsti cumva,
Necunoscându-mi viața
Și neputința mea.

Deci să cunoască frații
Că tot veleatul meu
A fost lipsit de mirul
Plăcut lui Dumnezeu.

Căci cheltuind zadarnic
Vigoarea tinereții,
Mi-am îngropat talantul
În toată vremea vieții.

De boale și necazuri
Fiind înconjurat,
Spre orizonturi noi
Mereu am fost mânat.
Din plaiul țării mele
Ajuns-am la Iordan
Cu dorul de pustie
În sufletul sărman.

Dar și acolo duhul
Era nemulțumit,
Din cauza aceasta
Retrasu-m-am la schit.

Cu multă trândăvie
Mereu am petrecut
Împovărând pe alții
Cu „sacul meu de lut”.

Să nu priviți cu cinste
La trupul meu potrivnic,
Căci nu voia să rabde
Canonul cel de schimnic.

Ci faceți mai degrabă
O sfântă Rugăciune,
Ca Domnul Îndurării
Să-mi deie iertăciune!

Micul orfan

E ziua Învierii
Și clopotele trag
Bătrânii stau pe prispe
Iar unii stau în prag.

Cei tineri și copiii
Ieșind gătiți la drum
Se duc ca să ciocnească
La cimitir acum.

Mireasma cea de taină
A sfintei sărbători
Se simte din tămâie,
Din iarbă și din flori.

Livezile se-mbracă
Într-un frumos veșmânt
Și toate par acuma
Mai nouă pe pământ.

Aproape de altarul
Bisericii de lemn,
Un copilaș aduce
Făclii și untdelemn.

Sărută sfânta cruce
La proaspătul mormânt,
Apoi îngenunchează
Și plânge suspinând.

Când clopotele sună
Cu dangătul voios
Orfanul lângă cruce
Suspină dureros.

Fiind el în durere
Cu totul adâncit,
Din sunetul de clopot,
Un glas a auzit:

„Nu plânge azi, copile,
Și nu fi supărat,
Că, iată, sunt cu tine,
Hristos a înviat!”

Era vorbirea dulce
A maicii din mormânt
Gonindu-i întristarea
Din pieptul lui înfrânt.

S-a ridicat îndată
Cu sufletul uimit
Și căuta să vadă
Pe care i-a grăit.

Atuncea din altarul
Cu zidul afumat
Văzu zâmbind pe Domnul
Cu trupul înviat.

S-a luminat la suflet
De chipul Lui cel blând
Și, lepădând durerea,
A zis așa în gând:

„Atuncea dacă Domnul
Aici a înviat
Însemnă că și mama
Cu Dânsul s-a sculat”.

Zicând așa cu gândul,
S-a închinat smerit
Și sărutând mormântul
Spre casă a pornit!

La vatra părintească
Sta singur singurel,
Căci tatăl lui, sărmanul,
Murise în răzbel.

Dormea la cei de-aproape
Iar ziua alerga
La casa cea pustie
Și deseori plângea.

Acum, de Înviere,
Venind acasă iar
A început orfanul
Să plângă cu amar.

Dar clopotul s-aude
La cimitir sunând
Și iarăși glasul maicii
S-aude iar zicând:

„Nu plânge azi, copile,
Și nu fi supărat,
Eu sunt și-aici cu tine,
Hristos a înviat!”

De-atunci orfanul nostru
A încetat cu plânsul
Și orice clopot sună
Îl mângâie pe dânsul!
Rugăciune

Doamne, Dumnezeul nostru,
Cel bogat în îndurări,
Luminează-mi totdeauna
„Pământeștile cărări”!

Mila Ta cea părintească
Îndulcește viața mea,
Dar cutremur mă cuprinde
Că nevrednic sunt de ea.

Prisosește, Doamne Sfinte,
Darul Tău dumnezeiesc,
Ca să Te cunosc mai bine
Și mai mult să Te slăvesc!
Rețetă duhovnicească
- pentru un sihastru -

Un dram de viață, cât mai este
În lumea asta să trăiești,
Jertfește-l numai pentru suflet
Și lasă grijile lumești.

Un singur an sau jumătate,
O lună poate ți-a rămas,
Sau numai ziua cea de astăzi,
Ba poate chiar numai un ceas.

Pe cât de tainic se arată
Hotarul vieții pe pământ,
Pe-atât mai scurt să-ți pară drumul
Ce duce până la mormânt.
Să nu mai cauți la plăcerea
Prietenilor trecători,
Căci ei nu pot să te ajute
Atuncea când va fi să mori.

Prieten bun, câștigăți plânsul
Și „Rugăciunea lui Iisus”,
Căci plânsul stinge focul veșnic,
Iar ruga te înalță sus.

De-asemenea să ai prieteni
Poruncile dumnezeiești
Pe care fără de prihană,
Cu dragoste, să le păzești.

Prietenia cea cu lumea
Te lasă singur la mormânt,
Și numai „faptele credinței”
Tovarăși mai departe sunt.
Stihuri
Întru cinstita pomenire
a părintelui nostru Sava duhovnicul

Te-ai dus în lumea veșniciei,
În alte locuri pline de verdeață
Și ne-ai lăsat pe noi sărmanii
Nemângâiați aici în viață!

Acolo nu mai ai durere,
Nici întristare, nici suspin,
Acolo-i veșnic primăvară
Și cerul pururea-i senin.

Grăbindu-te spre „Valea păcii”,
Te-ai dus, părinte, de la noi,
Să nu mai vezi amarul lumii
Cu zvonurile de război.

Iar cei rămași în lumea asta,
Înstrăinații fii ai tăi,
Nevrednici ne-am făcut de tine,
Dar vrednici a lua bătăi.

Comoara bunătății tale
Am prețuit-o prea puțin,
Pentru aceasta azi ne vine
Amărăciune și suspin.

Acuma norii deznădejdei
Ca niște munți s-au îngroșat,
Și moartea cea necruțătoare
Îngrozitor s-a înarmat!

Azi calul cel apocaliptic,
Cu părul roșu ca de foc,
Nechează, bate din picioare,
E gata ca s-o ia din loc.

Însemnare: Calul apocaliptic înseamnă războiul, care este gata să izbucnească în fiecare clipă.
Duioasă versuire
celui plecat, duhovnicului Sava, ieroschimonahul

O, suflet plin de bunătate,
Limanul nostru la nevoi,
Duhovnicescule părinte,
De ce te-ai dus de lângă noi?

Când ne uitam odinioară
La chipul tău cel prea senin,
Uitam durerea cea amară,
Opream al inimii suspin.

Și auzindu-ți vorba dulce,
Deși eram de rele plini,
Noi nu mai socoteam atuncea
Că ne aflăm printre străini.

Acuma nu mai are cine
Să ne mai mângâie deloc,
Iar valuri și necazuri
Mai grele vin și mai cu foc.

Privește dintru înălțime
Spre turma cea fără păstor
Și-o sprijinește ca să meargă
Pe drumul cel mântuitor.

În toată vremea vieții noastre
Noi nicidecum nu te uităm,
Și pentru veșnica-ți odihnă
Întotdeauna ne rugăm.

Când va suna și ceasul nostru
Să punem traiului sfârșit,
Atunci să fii cu noi, părinte,
De-a pururea nedespărțit.

Nevrednicul fiu duhovnicesc,
Ioan Iacob
La sfârșitul meu

Iată, fraților, mormântul
Cum înghite trupul meu,
Iată, cum vedeți, pământul
Cere partea lui mereu!

Unde-i slava mea acuma?
Unde-i chipul lui „Ioan”?
Au pierit, cum piere spuma
De pe valuri în noian!

Trupul meu nu este vrednic
Nicidecum a fi cinstit,
Că mi-a fost lăcaș netrebnic
Și tovarăș răzvrătit!

Duhul meu în strâmtorare
Pe pământ a petrecut
Și deloc n-avea crezare
La tovarășul de lut.

Rugăciunea mea și postul
El cu greu le suferea
Și de multe ori la rostul
Mântuirii mă-ncurca.
Totdeauna sârguința
Și cerescul meu avânt
Se loveau de neputința
Acestuia din pământ.

Să-l închideți astăzi bine
Cum eram și eu închis,
Și mă pomeniți pe mine,
Ca să merg pe „drum deschis”!

Drumul meu îi pe vecie
Fără-ntoarcere la voi,
Toți, în schimb, urma-veți mie
Pân’la ziua cea de-apoi.

Din pământ suntem noi doară,
Cum se spune la „Scripturi”
Și-n pământ ne-ntoarcem iară,
Că din el suntem făpturi!

Sărutarea cea din urmă
Dați-o celui de un neam,
Că suntem cu toții turmă
A strămoșului „Adam”!

Însemnare: Scrisă la Schitul „Sf. Ana” – Hozeva, în momente de grele încercări ale bolii, 1955.
Pentru blândețea și răbdarea cea nespusă a Domnului

Îndelunga Ta răbdare
Oare cum s-o laud eu?
Mă uimesc Stăpâne, Doamne
Și Mântuitorul meu!

Prigonit ai fost în lume,
Începând de la Irod
Pân’la pleava cea din urmă
A orbitului norod.

Nu Te-ai mâniat pe nimeni,
Ca un miel ai fost de blând
De la biata Ta făptură
Pocăință așteptând.
Sărutarea cea vicleană
De la Iuda ai primit
Și, lovit fiind de slugă,
Cu blândețe i-ai grăit.

Răstignindu-te evreii,
Pentru dânșii Te rugai
Și pe cel tâlhar, Stăpâne,
L-ai primit atunci în Rai.

De răbdarea Ta cea multă,
Blândul meu Mântuitor,
Toate s-au mișcat în lume
Și în ceruri, cu fior.

S-a cutremurat pământul,
Pietrele s-au despicat,
Soarele și-a stins lumina,
Îngerii s-au spăimântat.
Paza sufletului

Singur lucrul meu din lume
Este mântuirea mea.
Dacă eu nu văd de dânsa
Cine altul va vedea?

Trup și suflet dimpreună
De la Domnul mi s-a dat
Deci eu singur voi da seamă
Pentru cele ce-am lucrat.

Lucrul mântuirii mele
Este pentru veșnicie
Și nu este dat a-l face
Decât numai singur mie.

Hotărârea este dată;
„Trebuiește ca să mor!”
Nu știu când, poate chiar mâine
Sau în ceasul viitor.

După asta nu știu locul:
Poate unde dorm acum,
Poate unde stau, afară,
Sau în casă, ori pe drum.

Nu cunosc apoi nici chipul
Întru care voi muri:
Pocăit ori încă slugă
La păcat mă voi găsi?

Dacă nu mor fără veste,
Boala mă va anunța,
Dar cu greutatea bolii
Voi putea a mă-ndrepta?

Mintea mea de mai lucrează,
Dar cutremurul de munci,
Îi mai dă răgaz să cerce
Viața mea de pân-atunci?

Poate inima atuncea
Să se-înmoaie de căință,
Dar la cuget mă încurcă
Câte am pe conștiință.

Împrejurul meu atuncea
Frații mei vor sta plângând,
Alții-or vrea să iscodească
Despre banii de comând!

De voi fi cumva cu stare
Ei vor folosi momentul
Să mă-ntrebe mai cu seamă
Dacă-i gata „Testamentul”!

Poate ei cu grija asta
Vor uita să dea de știre
La părintele Duhovnic
Pentru Sfânta spovedire!

Va veni și el la urmă,
Să mă-ntrebe de păcate
Dar se leagă, poate limba,
Și nici mintea nu mai poate.

Căci mai mult pe altă lume
Cugetarea mea va fi
Și căința mea atuncea
Nu știu cum se va primi!

Arătări îngrozitoare
Ochii mei atunci văzând,
Nici nu știu când iau în gură
Sfintele ce mi-or fi dând!

Ca să-mi fie moartea bună,
Eu să pregătesc acum
A’virtuților merinde
Să le am atunci de drum!

Să-mi adun acum din vreme
Cele ce voi socoti,
Că la ziua de pe urmă
Nu le pot agonisi.

Spovedirea cea curată
Și cu duhul umilit,
Cum și paza despre toate
Care dau de poticnit.

Dacă Sfânta spovedire
Nu-i întreagă și curată,
Vremea despărțirii noastre
Ne va fi înfricoșată!

Căci atunci amar ne vine
Când vedem a noastră stare
Și de vămile cumplite
Nu avem nici o scăpare!

Frică mare ne cuprinde
Că nu știm, în veșnicie,
Muncă veșnică ne-așteaptă?
Ori nespusă veselie?!

Deci să am mereu în minte
Că la urmă am să mor
Și de trup se va desparte
Sufletul nemuritor!

Dacă clipa cea de-acuma
Ar fi clipa cea din urmă,
Am nădejde de scăpare
Dacă viața mi se curmă?

Mă gândesc că după moarte
Trupul meu va fi sluțit
Nemișcat, fără simțire,
Cu miros nesuferit.

La biserică ducându-l
Preoții cu rugăciune,
Pogorî-se-va în groapă
Să devie putrejune!

Pomenirea lui cu sunet
Va să piară de pe lume
Și cu vremea pământenii
Vor uita de al meu nume.

Iată cum se trece slava
Trupului de pe pământ,
De a căruia plăcere
Toată viața mă frământ.

Deci mereu să iau aminte
La tot pasul meu în viață,
Căci atârnă mântuirea
Chiar de clipa cea de față!

O, Prea Milostive Doamne,
Să nu lași până-n sfârșit
Să amân eu pocăința,
Cel prea mult ticăloșit!

Pomenirea despre moarte
(Glasul trâmbiței de-apoi)
Ne-ncetat să mă trezească
Ca alarma la război!

Eu în lume las o dâră
Pe o carte tăinuită
Care-mi face după moarte
Toată viața mea vădită.

Frică-mi este că la urmă
Scrise nu se vor afla
Faptele care în viață
A le face se cădea!

Iară relele de care
Se cădea a mă feri,
Poate toată, vai de mine!
Carte-aceea vor mânji.

Azi, când cuget vremea morții,
Înainte mi s-arată
Cum atunci se va deschide
Pentru mine judecată!

Un arap, privind la stânga,
Îmi citește-o carte groasă
Întru care este toată
Fapta mea cea ticăloasă!

Iar la dreapta, stând de față
Îngerul în chip scârbit
Dintr-o mică carte spune
Binele ce-am săvârșit!

Dacă este hotărâre
Ca să merg la fericire,
Îngerii cu bucurie
Vor veni spre însoțire.

Iar de nu se află scrise
Fapte vrednice de milă,
Demonii la întuneric
Mă vor stăpâni cu silă.

Vai de ticălosul suflet
Care-n iad se osândește:
Chin mai mare este gândul
Că în veci „nu se sfârșește”!

Când va fi aproape vremea
Judecății viitoare,
Vor fi semne mari în lună
Și în stele și în soare.

Judecata va să vină
Ca un fur, fără de veste,
Și fiind noi în păcate,
Pocăință nu mai este!

Râu de foc va arde totul
Oameni și împărății,
Dobitoace, pești și păsări
Cu tot felul de stihii!

Glasul îngereștii trâmbiți
Va suna din patru părți
Și pe trupul meu acesta
Îl va ridica din morți.

Va chema din nou pe suflet
Din porunca lui Hristos,
Ca să se împreuneze
Iar cu trupul cel de lut.

Sufletul atunci cu trupul
Nemurire va lua
Dar nu știu: pentru pierzare,
Sau spre fericirea mea.

Dumnezeu cu Sfânta Cruce
Va veni atunci pe nori,
Întru toată slava sfântă
Ca un Drept Judecător...
Epigramă

Dacă nu se duce mintea
Sus la ceruri sau la moarte,
Prea ușor se rătăcește
La vorbirile deșarte.

Și de nu se odihnește
Mila păcii întru noi,
Vom găsi mereu pricină
De gâlceavă și război.

Iar când nu ne dăm silința
Spre cunoașterea de sine,
Cântărim mai totdeauna
Numai faptele străine.
Diagnoză sufletească

Dacă mintea nostră uită
„Cunoștința cea de sine”,
Zboară gândul totdeauna
La păcatele stăine.

Iar la „pomenirea morții”
Dacă nu suntem deprinși,
Ne luptăm cu grija vieții
Și mereu suntem învinși.

Când lăsăm de bunăvoie
Rânduiala rugăciunii,
Prinde mare îndrăzneală
Viermele deșertăciunii.

Băutura și mâncarea
Folosind cu lăcomie,
Va veni pe capul nostru
Pacostea de trândăvie.

De năravul clevetirii
Dacă nu ne dezbărăm,
Cu înșelăciunea minții
Mai pe urmă ne legăm.

Iar auzul și vederea
Dacă nu le stăpânim,
Mare pagubă la suflet
Totdeauna suferim.

Când năravul rău clocește
(Nefiind mărturisit),
Scoate puișori de patimi
Care rod necontenit.
Glasul conștiinței

Iată lumea te îndeamnă
La răsfățul ei,
Și plecându-te chemării
Pradă ești destrăbălării.

Haine noi acum la modă
Trebuie să ai,
Iar a sufletului haină
Cum o vei păzi în taină?

Plecăciuni cu lingușire
Trebuie să știi,
Dar când stai la rugăciune
Nu mai este plecăciune.

Vizitări cu multă fală
Trebuie să faci,
Dar la Sfânta Liturghie
Stai cu inima pustie.

Cu științele naturii,
Mintea ți-ai hrănit,
Dar ceva din veșnicie
Mintea ta nimic nu știe.

Până când mai este vreme
Caută-ți liman,
Dacă soarele se pleacă,
Luntrea vieții se îneacă.

Fugi de lumea cea deșartă
Plină de sminteli,
Și cu flacăra credinței,
}ine calea pocăinței.

Lasă cărțile profane
Fără căpătâi,
Și le ia pe cele sfinte,
Ca să prinzi ceva la minte.

La prietenii din lume
Nu te potrivi,
Ci să ai prietenie
Cu cinstita curăție.

Mintea ta este făclie
Fără untdelemn,
De la Domnul cere milă,
Până când mai ai „feștilă”.

Vântul rău al necredinței
Cântă la urechi,
Și de uiți „chemarea sfântă”,
Vei juca precum îți cântă.

}ine minte frica morții
Nu uita de ea,
Cine nu-i deprins s-o poarte,
Sufletul își dă la moarte.

Rugăciune cu trezvie
Caută să ai,
Căci prin darul rugăciunii
Piere duhul urâciunii.

Înălțarea cea deșartă
Grabnic s-o arunci,
Căci la gândul înălțării
Bate vântul desfrânării.

Cu năravul trândăvirii
Nu călători,
Căci pe urma trândăvirii
Vine boala nesimțirii.

Fii cu dragoste curată
Către Dumnezeu,
Părăsind pe cea trupească
Pentru cea dumnezeiască.

Spre adâncul umilinței
Pleacă-te mereu,
Căci din „apa umilinței”
Au băut în viață sfinții.
Cugetări din zile grele

De viața mea cea pustie
Se tulbură sufletul meu,
Dar inima nu vrea să știe
Că moartea-i la spate mereu.

O văd cum gătește „organul”
Și clopotu-i gata de tras,
Iar eu îmi acopăr timpanul
De către al „trâmbiței glas”.

Se cade s-aud de la boală
Al trâmbiței glas vestitor,
Să-mi fac mereu socoteală
Că este poruncă să mor!

Dar inima cea vicleană
Înșeală pe cuget mereu,
Căci este de moarte dușmană
Smeritului suflet al meu.

Simțirea mea adormită,
Trezește-te măcar acum
Și mintea mea amăgită,
Întoarce-te iarăși la drum!

Stăpâne mult milostive,
Tu ești obștescul sfârșit,
Cunoști și păcatele mele,
Să nu mă iei negătit!

Din veac făcătorii de rele
Nu }i-au greșit precum eu,
Dar Tu ești „noian îndurării”,
Să mântui și sufletul meu.

A trupului viață se scurge,
Ajută-mi, Stăpâne, acum,
Să nu mi se tulbure duhul
În ceasul „plecării la drum”!

Dă-mi, Doamne, la vremea ieșirii
Pe Îngerul meu păzitor,
Să-l văd bucuros lângă mine,
Iar nu pe-al meu „pârâtor”!

La vămile cele grozave
Să nu mă oprească din drum,
Ajută-mi s-adun, deci, merinde
Și apa căinței, acum.

În cumpăna faptelor mele
Atunci doar un strop să arunci,
Din sfânta-}i milostivire
Și eu voi scăpa de la munci.

Un semn de vei face la Îngeri,
Vor scoate pe sufletul meu
Din gheara viclenilor demoni,
Și veșnic slăvi-Te-voi eu.

Măcar deși nu sunt vrednic
Din fapte a fi îndreptat,
Dar sfânta credință, Stăpâne,
Cu darul de sus, am păstrat.

O, Doamne, împrăștie ceața
Și norii „gânditului fum”,
Să nu-mi mai alunece pașii
Din calea cea dreaptă, de-acum!
Cele șapte păcate de moarte
dintru care odrăslesc toate păcatele

Cele șapte răni de moarte
Care m-au vânat mereu
Și slăbănogit-au foarte
Sufletul smerit al meu:

Mândria

Dacă mai dorești acuma
Suflete să ne mândrim,
Vino de pogoară numai
Până jos la țintirim!

Ca să vezi mai bine-acolo
Pentru cine te mândrești,
Care este slava lumii
Și a vieții pământești.

Iată hârca asta slută
Este a unui boier,
Care petrecea cu slavă
Ca un mândru Lucifer.

Mai încolo este alta
A unui cerșetor,
Care și-a târât viața
Umilit și răbdător.
Care dintre ei acuma
Îl găsești mai fericit:
Răsfățatul cel prea mândru
Ori săracul umilit?

Iată, colo, proiestosul
Ce era ca un butoi,
Și-i gonea pe bieții pustnici,
Defăimându-i ca pe boi.

Mai la vale iată capul
Unui biet nevoitor,
Care sta ascuns prin peșteri
Gol, tăcut și postitor.

Ce cunoști acum din slava
Celor grași de la Vasan?
Iată numai ce rămâne
De la bietul pământean!

Zavistia

De zavistia urâtă
Dacă vezi că ești luptat,
Află că această boală
Este greu de vindecat.

Toate celelalte patimi
Sunt din fire omenești,
Și, lucrându-le, îți pare
Că din ele te-ndulcești.

La zavistie, din contră,
Simți că ești ca otrăvit,
Căci la inimă te roade
Viermele neadormit.

Deci pe gânduri tu adesea
Spovedește-le curat
Și te roagă pentru care
Urâciunea te-a luptat.

A zavistiei meteahnă
Este lucru diavolesc,
Care nu te lasă-n pace
Când vezi alții că sporesc.

Nu lăsa ca să mocnească
Răul nemărturisit,
Nu cumva să putrezească
Binele agonisit.

Iubirea de argint

Când te prinde în capcană
Lăcomia de arginți,
S-o vădești ca pe o rană
La duhovnicești părinți.

Căci fiind năravul tainic,
Este greu de priceput,
Și pe mulți din cei cu râvnă
Lăcomia i-a pierdut.

Rădăcina răutății
La păgâni și la evrei,
Ai pe Iuda doar ca pildă
Și începător al ei.

Desfrâul

La dulceața desfrânării
Dacă ești obișnuit,
Vino tainic, ticăloase,
Pân’ la poarta lui David.

Să-ți închipui tu acolo
Cum la ziua cea de-apoi,
Scaun greu de Judecată
Se va pune pentru noi.

Cum vei suferi mânia
Dreptului Judecător?
Cum vei trece peste râul
Cel cu focul arzător?

Cum vei suferi osânda
Care se va hotărî?
Cum vei suferi pe demoni
Când la munci te vor târî?

Lăcomia pântecelui

Dacă ai din nesimțire
Pântece nesățios,
Vino până la Golgota
Lângă Crucea lui Hristos!

Iată, suflete, privește
Stânca cum s-a despicat,
La vederea Răstignirii
Pentru cel necumpătat!

Deci în taină mergi adesea,
La Golgota cugetând,
Ca să capeți înfrânare,
Umilindu-te în gând.

Trândăvia

Iară duhul trândăviei
Dacă vezi că te-a cuprins,
Cugetă la ceasul morții
Și la focul cel nestins!

Mânia

Suflete, de ai mânie,
Dacă lesne te iuțești,
De a treia fericire,
Ticăloase, te lipsești.

Nu vei moșteni pământul
Fericiților de sus.
Celor blânzi le este partea,
După cum Domnul a spus.

Vino, fire mâniosă,
Ca să vezi pe Mielul blând
Cum se-njunghie pe Cruce,
Toate pentru noi răbdând.

Deci primește cu blândețe
De la oameni câte vin,
Ca să moștenești pământul
Celor blânzi, în veci. Amin!