† TEOFAN
MITROPOLITUL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

DE LA MOARTE LA VIAŢĂ PRIN HRISTOS,
CEL MORT ŞI ÎNVIAT!

Pastorală de Învierea Domnului
Iaşi, anul mântuirii 2009
Insemnare: Aceasta scrisoare pastorala va fi citita credincioslor în
biserici, în prima zi de Sa
rbatoarea Nasterii Domnului, la Sfânta Liturghie,
iar în filii se va citi a doua sau a treia zi.

† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţi fii şi fiice ai Bisericii lui Hristos din Moldova,

Cu bucurie sfântă, vin în faţa inimii şi minţii dumneavoastră
şi aduc, prin glasul Bisericii, vestea cea bună
a biruinţei vieţii asupra morţii, a biruinţei luminii asupra
întunericului.
Suntem în miez de noapte în faţa sfintelor biserici
purtând în mâini lumânări aprinse ce răspândesc lumină
pe chipurile noastre şi în jurul nostru. Noaptea este adâncă,
întunericul este dens, dar lumânarea pe care o purtăm
are puterea să străbată bezna din jur, să micşoreze sau
chiar să îndepărteze întunericul nopţii.
Acesta este şi sensul Sfintelor Paşti: Învierea Dom -
nului Hristos din morţi este lumina care pătrunde până în
locurile cele mai întunecate ale fiinţei umane, redându-i
acesteia puterea renaşterii de la moarte la viaţă. Hristos

Cel înviat coboară până la cele mai de jos ale iadului din
sufletul omenesc şi alungă de aici moartea, întunericul
păcatului şi bezna deznădejdii. „Pogorâtu-Te-ai în cele
mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele
veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase”1, spune cân -
tarea Bisericii din noaptea de Paşti. Pogorându-Se până la
iadul care domină sufletele multor pământeni, Hristos
aduce acestora vestea cea mare a depăşirii stării de iad în
care ei se află: „Îndrăz niţi, spune Hristos, acum am biruit!
Eu sunt Învierea, Eu pe voi vă voi ridica, sfărâmând porţile
morţii”2.
Dreptslăvitori creştini,
Viaţa noastră, viaţa lumii, viaţa umană în general
este o tensiune continuă între lumină şi întuneric, între
viaţă şi moarte, între frumuseţe şi „urâciunea pustiirii”3,
între adevăr şi minciună. Existenţa umană este precum
această clipă: pe de o parte, un ocean de întuneric, pe de
altă parte, lumina Învierii pe care o purtăm în mâini şi,
nădăjduiesc, în suflete.
Da, există multă lumină şi viaţă autentică în lume.
Oriunde întâlneşti o mamă cu pruncul în pântece sau un
tată cu fiul său în braţe, acolo este un izvor nesecat de
lumină şi de viaţă. Clipa în care cineva zâmbeşte sincer,
vorbeşte fără vicleşug, oferă cuiva o floare sau o pâine
este o clipă de lumină, o clipă de viaţă în adevăratul sens

al cuvântului. Omul aflat în stare de rugăciune, omul care
are puterea îngenuncherii la spovedanie, omul care des -
coperă drumul către Sfântul Potir, omul care îl iubeşte pe
duşmanul său, omul care este cuprins de adevărul că fără
de Hristos nu poate face nimic bun şi frumos, un astfel de
om este cascadă de lumină şi viaţă revărsată peste lume.
În acelaşi timp, în lume există mult întuneric şi din ce
în ce mai multă moarte. Da, moartea pune stăpânire pe
tot mai multe suflete care, deşi pretind că sunt vii, în rea -
litate sunt dominate întru totul de moarte4. Atât sufletul
uman văzut ca persoană aparte, cât şi tendin ţele generale
ale societăţii actuale arată, la o analiză onestă, că spiritul
morţii pătrunde tot mai adânc şi cucereşte tot mai multă
lume.
Cultura morţii, propagată prin toate mijloacele,
cuprinde în capcana ei, în mreaja cântecelor ei înşelătoare
de sirenă, tot mai adânc şi tot mai multe suflete.
Cuvintele Scripturii se adeveresc a fi actuale mai mult ca
oricând. „În noi lucrează moartea.”5 „Moartea intră pe feres -
trele noastre şi dă năvală în casele noastre, ca să piardă pe
copiii din uliţă şi pe tinerii din pieţe.”6 Există, parcă, o că -
utare continuă a unui duh de moarte fără de care unii nu
mai pot concepe viaţa. „[Ei] aşteaptă moartea […], spune
dreptul Iov, şi scormonesc după ea mai mult ca după o
comoară.”7 Iar înţeleptul Solomon afirmă: „Cei necredincioşi
îşi atrag moartea cu mâinile şi cu glasul, se uită la ea
ca la o prietenă, sunt pătimaşi după ea şi au făcut legătură
cu ea şi cu adevărat vrednici sunt să fie ai ei”8.

De ce, oare, atâta moarte, stăpână asupra atâtor su -
flete care au sentimentul a fi vii? Forţa păcatului din noi
şi strădania celor care îndepărtează societatea umană tot
mai mult de cuvântul lui Hristos şi de Evanghelie poartă
răspunderea răspândirii morţii în lume.
„Plata păcatului este moartea.”9 „Cel ce păcătuieşte
[...] îşi păgubeşte viaţa lui.”10 Drept urmare, Scriptura continuă
a grăi: „Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii
voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre”
11. Viaţa în păcat duce la pierderea „frumuseţii minţii”12,
cum zice cân tarea Bisericii. „Întunecatu-mi-am frumu seţea
sufletului cu plăcerile patimilor şi cu totul toată mintea
ţărână mi-am făcut-o [...] Iar acum zac gol.”13
Gol este omul pe dinăuntru din cauza păcatului. Uscăciunea
sufletului, pierderea sensului existenţei, confuzia
minţii, lipsa oricărui reper de stabilitate şi continuitate îl
conduc pe om într-o stare de amorţeală, de indiferenţă, de
derută şi, în cele din urmă, de deznădejde.
Toate acestea se cuprind în cuvântul „moarte”,
moarte cauzată de păcat şi de atitudinea celor care, în
diferite forme, luptă împotriva vieţii.
O adevărată cultură a morţii desfăşurată cu multă
tenacitate împotriva vieţii se observă în societatea
umană astăzi. Nu războaiele, în sensul clasic al cuvântului,
răspândesc moartea astăzi. Flagelul nemilos al avorturilor,
care face mai multe victime într-un an decât în
toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial, este

prima şi cea mai violentă manifestare a culturii morţii din
societatea modernă. Por no grafia, prostituţia, incestul şi
păca tele contra firii constituie lovitura de graţie dată
familiei, sfinţeniei vieţii şi demnităţii fiinţei umane.
Legalizarea acestor practici şi plasarea lor în sfera normalităţii
se înscriu într-o concepţie de viaţă totalmente
contrară Evangheliei, tradiţiei neamului nostru şi bunului
simţ al românului. Dacă la aceasta adăugăm diferi tele
tendinţe actuale de impunere a unor sisteme tot mai
sofisticate de supraveghere a omului, de îngrădire a liber -
tăţii şi inti mităţii lui, tabloul culturii morţii se completează
spre o nelinişte tot mai adâncă a oamenilor.
Fraţi creştini, surori creştine,
În faţa unei asemenea situaţii în care logica morţii
încearcă să înăbuşe cultura vieţii şi a iubirii, Biserica vine
cu singurul răspuns posibil, şi anume că „Dumnezeu este
viaţă, iar lipsa vieţii (adică a lui Dum nezeu) este moarte”14.
Fiind viaţă15 şi izvor al vieţii, Dumnezeu coboară pe pă -
mânt, ia trup din pântecele Fecioarei, „gustă moartea pen -
tru fie care om”16 pentru ca oamenii „să-L cunoască pe El şi
puterea Învierii Lui”17. Prin Învierea lui Hristos, „se des chid
intrările vieţii”18 pentru om. Tot pentru om, prin „Înviere,
se arată izvorul vieţii celei nestricăcioase”19.
„Pentru tine, zice Sfântul Vasile cel Mare, Dumnezeu
este între oameni; pentru tine este împărţirea Duhului;
pentru tine este nimicirea morţii; pentru tine este nădejdea
învierii; pentru tine sunt poruncile dumnezeieşti care-ţi
desăvârşesc viaţa; pentru tine este calea către Dumnezeu.”20
Pentru om sunt toate. Pentru om a coborât Dumnezeu
pe pământ. Pentru om, Hristos-Dumnezeu a fost răstignit
pe cruce, a murit şi a înviat din morţi. Totul este împlinit
pentru om şi pentru viaţa lui.
Da, Dumnezeu împlineşte totul pentru om. El, Dum -
nezeu, nu încetează a stărui la uşa inimii omului pentru
ca omul să nu moară, ci să fie viu. „Eu nu voiesc moartea
păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi
trăiţi.”21 „Păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu.
În toarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele!
Pentru ce să muriţi?”22, zice Domnul.
Răspunsul omului la această stăruinţă neobosită a
lui Dum nezeu este, în primul rând, recunoaşterea stării
de moarte în care se află, recunoaştere manifestată prin
rugăciune. „Vezi, Doamne, zice omul prin glasul profetului
Ieremia, cât sunt de strâmtorat [...]. Inima mea se zbu -
ciumă în trupul meu, pentru că m-am răzvrătit foarte.
Afară sabia seceră pe feciorii mei, iar înăuntru, moartea.”23
Iubiţi fii şi fiice întru Hristos Domnul,
În noaptea Sfintelor Paşti primim vestea cea mare şi
bună că Hristos a biruit moartea şi că noi, oamenii, luăm
pu tere din puterea lui Hristos pentru a birui moartea din noi.

Vom pleca spre dimineaţă la casele noastre ducând cu
noi lumina Învierii. Este necesar ca această lumină să ră -
mână aprinsă tot timpul în sufletele noastre. Este bine şi
este frumos ca din această lumină să se împărtăşească
membrii familiei noastre, prietenii noştri, colegii de la locul
de muncă, duşmanii noştri dacă se poate. Este, de asemenea,
urgent ca din lumina Învierii lui Hristos, din lumina
Evangheliei Sale să se inspire cei ce ne guvernează, cei ce
aprobă legi pentru ţară, cei ce ne reprezintă în afară. Pentru
ca acest lucru să se întâmple, rugăciunea noastră la Sfânta
Liturghie sau acasă trebuie să fie mai stăruitoare, postul
mai aspru, dragostea mai vie, lucrarea mai concretă şi mai
evanghelică. Mai presus de toate, duhul unităţii trebuie să
întărească fibrele lăun trice ale Bisericii şi Neamului. Preoţi
şi arhierei, călugări şi credincioşi de parohie, cârmuitori şi
popor, toţi suntem chemaţi a rămâne uniţi în adevăr, stă -
ruitori în credinţă, vii în iertare, dragoste şi curaj.
Rog pe Hristos Domnul, Cel înviat, să reverse asupra
drept slăvitorilor creştini din Moldova, din ţară şi din
întreaga lume harul iubirii Sale celei nemărginite. Din
izvorul cel dătător de viaţă şi lumină al Învierii să se îm -
părtăşească tot neamul omenesc! Credinţa în Hristos,
nădejdea în ajutorul Său şi dragostea pentru toţi oamenii
să ne fie întreitul veş mânt care să ne apere de tot răul!

În duh de rugăciune, pace sufletească şi curaj mântuitor
să fim vestitori ai Învierii lui Hristos şi mărturisitori în
Biserica Sa cea sfântă!
Cu dragoste sfântă întru Hristos Domnul, vă îmbră -
ţişez pe fiecare şi pe toţi laolaltă, rugând pe Dumnezeu să
vă dăruiască zile senine de Paşti, bucurie sfântă în familie,
răbdare în necazuri şi, mai presus de toate, mântuire.

HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS!

Al vostru părinte şi frate către Hristos rugător,
† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Note bibliografice
1 Cântarea a VI-a, Canonul Învierii, Utrenia Paştilor, „Penticostar”,
EIBMBOR, 1999, p. 18.
2 Ibidem, Stihira a VI-a, Vecernia din Marţea Săptămânii Lu -
minate, p. 36.
3 Daniel 9,27.
4 Cf. Apocalipsa 3,1.
5 II Corinteni 4,12.
6 Ieremia 9,21.
7 Iov 3,21.
8 Înţelepciunea lui Solomon 1,16.
9 Romani 6,23.
10 Pilde 8,36.
11 Înţelepciunea lui Solomon 1,12.
12 Cântarea a II-a, Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, „Triod”,
EIBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 115.
13 Ibidem.
14 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a IX-a, VII, în „Omilii şi cuvântări”,
EIBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 160.
15 „Viu sunt Eu în veac” (Deuteronomul 32,40); „Eu sunt Cel ce
sunt” (Ieşirea 3,14); „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6).
16 Evrei 2,9.
17 Filipeni 3,10.
18 Cântarea I, Canonul Sâmbetei celei mari, „Penticostar”, p. 9.
19 Cântarea VI, Canonul Sâmbetei celei mari, „Penticostar”, p. 10.
20 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a III-a, VI, în „Omilii şi cuvântări”,
EIBMBOR, Bucureşti, 2004, pp. 48-49.
21 Iezechiel 18,32.
22 Iezechiel 33,11.
23 Plângerile lui Ieremia 1,20.