Patericul este o specie literară unică, specifică spiritualităţii creştine. Genul acesta, aflat la intersecţia dintre evocare, cronică, istorisire şi panegiric reprezintă memoria vie a Bisericii, de aceea el a fost cultivat încă din primele secole creştine. În el se găsesc consemnate faptele exemplare ale celor mai înbunătăţiţi luptători ai duhului. Fiecare mănăstire, schit sau chilie deţine, sau ar trebui să deţină un asemnea document, edit sau inedit. Marea lavră a Secului, cu nenumărate chipuri de părinţi înbunătăţiţi, în lunga sa istorie isihastă, deţine astfel de mărturii documentare, dar şi spirituale. Patericul este preambulul spre sinaxar. În această tradiţie se înscrie şi cartea părintelui ierodiacon Hrisostom Filipescu, Chipuri smerite din Mănăstirea Secu. Mărturiile cuprinse în această carte pun în valoare lupta duhovnicească a unor părinţi din zilele noastre, arătând astfel că sfinţenia, ca ideal suprem al creştinului, poate fi câştigată indiferent de loc şi de timp.